Cum deschid o seră sau un solar pentru cultivarea de legume sau flori? Primii pași
Privită de foarte mulţi dintre investitori drept una dintre afacerile cu cel mai mare potenţial de dezvoltare în mediul rural, o seră în care să se cultive legume sau flori, reprezintă o oportunitate de afaceri demnă de a fi luată în calcul, datorită profitului obţinut. Desigur, nu este o muncă foarte uşoară, necesitând foarte mult timp dedicat îngrijirii legumelor, plantelor sau florilor, însă este o afacere care oferă avantaje pe termen lung celor care investesc în ea.
Pe scurt sunt 3 pași:
1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă;
2. Obții avizele necesare;
3. Spor la clienți.
1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă
Pentru a putea porni afacerea acesta trebuie să ”îmbrace” o formă juridică care să permită funcționarea sa. Forma juridică cea mai des întâlnită este SRL sau societatea cu răspundere limitată.
În cazul în care dorești să pornești o astfel de afacere este bine să cunoști cel puțin 3 aspecte importante referitoare la înființarea unei firme și condițiile pentru înființarea unui SRL-D sau societate cu răspundere limitată debutant dacă nu ai mai avut nicio firmă până în prezent.
Dacă te-ai hotărât să înființezi o firmă atunci nu-ți rămâne decât să te gândești la 3 denumiri ale companiei tale și unde o să aibă sediul social (în cazul în care vrei să înființezi o firmă online).
Codul CAEN care trebuie menţionat în actul constitutiv al societăţii este cod CAEN 0113 – „Cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor”, însă există o serie de acte necesare în etapa premergătoare deschiderii acestei afaceri. Este vorba de înscrierea în Asociaţia Cultivatorilor de legume din România, întocmirea unui studiu de fezabilitate,a unui plan de afacere şi a diferitor declaraţii (mai ales dacă se optează pentru obţinerea unei finanţări din partea statului român), un certificat de urbanism, certificate fiscale şi cazier judiciar. Fiind vorba despre nişte construcţii care se vor edifica pe un teren (suprafaţa care trebuie luată în calcul este de minim 1000 de metri pătraţi) este nevoie de autorizaţie de construcţie de la Primărie, ceea ce necesită şi un proiect tehnic în partea dvs. Imediat ce s-a înregistrat firma la Registrul Comerţului, urmează să se pună în aplicare planul de dezvoltare al serei/solariilor. Preţul pentru un solar este cuprins între 5 şi 15 Euro pe metrul pătrat, însă, în cazul serelor, în funcţie de materialele folosite (sticlă sau policarbonat) preţul poate fi mult mai mare (între 80 şi 100 Euro pe metrul pătrat). Diferenţa între învestirea într-o seră şi solar este dată de valoarea sumei investită: în cazul unei sere, valoarea minimă a investiţiei poate ajunge la 80000 Euro pentru o suprafaţă de 1000 mp, în timp ce pentru un solar, valoarea maximă (în care sunt incluse şi preţul materiilor prime, transport şi construcţii) este undeva la 40000 Euro.
2. Obții avizele necesare
Înainte de edificarea construcţiilor trebuie obţinute autorizaţiile şi avizele de funcţionare de la Garda de Mediu, Direcţia Sanitar Veterinară şi de la Sanepid.
• Autorizaţia sanitaro-veterinară pentru funcţionare;
• Avizul de mediu;
• Autorizaţia PSI (Prevenirea şi Stingerea Incendiilor);
• Autorizaţie de funcţionare de la Protecţia Muncii pentru respectarea disciplinei în muncă;
• Avizul de funcţionare din partea Primăriei unde se vă desfășura activitatea;
• Contract de furnizare servicii de salubritare cu o firmă care activează în acest domeniu.
3. Spor la clienți
Ca în orice afacere în agricultură, ideal ar fi ca se realizeze o asigurare a culturilor, astfel încât, în cazul în care au loc pagube, acestea să fie acoperite. Chiar dacă înseamnă nişte costuri adiţionale pentru investitor, recomandat ar fi ca să se apeleze la o firmă de consultanţă specializată în acest domeniu, care o să va scutească de foarte multe drumuri inutile. În cazul în care se doreşte ca investitorul să se bucure de sprijinul statului, dat fiind faptul că valoarea investiţiei este una mare, este necesară depunerea unui proiect la Agenţia de Plăti pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Pentru ca investiţia să dea randamentul scontat este nevoie de alocarea de timp şi resurse, în special în perioada de început al acesteia, atunci când este nevoie ca totul să fie supravegheat ca să funcţioneze perfect.