Depunerea capitalului social al unei firme
În cazul în care te-ai hotărât să înființezi o firmă sau să majorezi capitalul social al unei firme, trebuie să știi că este obligatoriu depunerea capitalului social într-un cont.
La înființarea unei firme, capitalul social este de minim 200 de lei. Prin urmare, această sumă trebuie depusă într-un cont de capital social ce urmează a avea ca titular societatea în curs de înființare. În plus, nu are importanță numărul asociaților, în sensul în care cuantumul minim rămâne același deoarece cei 200 de lei nu se aplică per fiecare asociat.
În cazul majorării capitalului social, indicat ar fi ca sumele să fie depuse în același cont de capital social creat la înființare. Mai mult, aportul fiecărui asociat (sau asociatului unic) trebuie depus personal (ori printr-un împuternicit), astfel încât din documentele emise de bancă (exemplu: chitanțe) să reiasă cu claritate valoarea aportului fiecărui asociat (sau asociatul unic). Menționăm că documentele emise de bancă trebuiesc depuse la Registrul Comerțului.