E valabil sediul social al firmei tale?
E valabil sediul social al firmei tale?
Știai că dacă îți expiră sediul social, firma ta poate fi declarată inactivă fiscal?
Te asigurăm că nu-ți dorești această sancțiune din partea ANAF, deoarece, printre altele, riști să-ți fie reținut ce ai facturat între timp. Asigură-te că ești în regulă în trei pași simpli:
- În dosarul de înregistrare a firmei la Oficiul Registrului Comerțului există un contract de închiriere sau comodat. Verifică perioada sa de valabilitate. Dacă a expirat, e mai bine să acționezi chiar azi.
- Prelungește-ți valabilitatea printr-un act adițional la contractul inițial. Depune-l la Oficiul Registrului Comerțului, durata de soluționare a cererii fiind de trei zile. Ce te faci însă dacă acest lucru nu este posibil? De exemplu, pentru că te-ai mutat… Sau proprietarul nu mai este de acord cu prelungirea. Vezi pasul trei.
- Schimbă sediul social la o nouă adresă. Înregistrarea unui nou sediu social durează cinci zile lucrătoare în același județ sau tot în București, în timp ce mutarea sediului social în alt județ durează aproximativ 15 zile lucrătoare.
Extinderea sau schimbarea la o noua adresă trebuie înregistrată înainte de momentul expirării, însă Oficiul Registrului nu aplică, practic, nicio sancțiune pentru depășirea termenului de depunere. Reține însă că în fiecare lună în care amâni, riști să fii declarat inactiv fiscal, ceea ce limitează semnificativ activitatea firmei tale și apare în cazierul fiscal al reprezentanților legali!
În concluzie, RegNET îți recomandă să acorzi din timp atenția cuvenită acestui aspect aparent minor. Mai ales că nici măcar nu trebuie să te deplasezi la Oficiul Registrului Comerțului!
Află cum aici: https://www.regnet.ro/schimbare-sediu-social-online/